was successfully added to your cart.

Apple

iPhone X – cum se realizează capturile de ecran

By 6 decembrie 2017 No Comments

Fanii Apple au fost foarte entuziasmați atunci când iPhone X a fost lansat, însă la scurt timp după aceea, mulți s-au aflat în dificultate, mai ales datorită lipsei butonului Home. Pentru toate inovațiile, impactul inițial cu utilizatorii este un proces destul de dificil, însă cei mai mulți au realizat utilitatea acestor îmbunătățiri, așadar au început să deslușească tainele noului iPhone.

iPhone X – captura de ecran

Există multe nelămuriri pe care fanii Apple încearcă să le dezlege de când au intrat în posesia noului smartphone revoluționar. Printre acestea se află și problema capturilor de ecran. Înainte de iPhone X, capturile de ecran se realizau foarte simplu, mai ales că exista butonul fizic Home. Odată cu iPhone X, acest buton fizic a dispărut, iar fanii trebuie să se adapteze schimbărilor impuse de progresul tehnologiei Apple.

Dacă înainte de lansarea ediției aniversare, captura de ecran se realiza apăsând pe butonul Home şi pe cel Power lateral, la noul smartphone, lucrurile sunt diferite… complet diferite, însă nu dificile.

Captura de ecran pe iPhone X se realizează prin apăsarea concomitentă a butonului Power cel nou şi butonul de volum plus. Procedura presupune ținerea ambelor butoane apăsate, pentru nu mai mult de o secundă. Se va auzi sunetul de captură şi apoi screenshot-ul este realizat.

 

iPhone X – ultimele recenzii controversate

Este adevărat… un smartphone de talia lui iPhone X stârnește valuri în presă. Până nu demult, recenziile referitoare la funcțiile acestui smartphone erau favorabile. Atât clienții, cât și presa interesată de tehnologia mobilă, au oferit recenzii pozitive. Totuși, publicația Consumer Reports a dat publicității recent un material în care sunt subliniate punctele slabe ale smartphone-ului iPhone X.

Controversa situației constă în faptul că această publicație a mai scris recenzii despre iPhone X. Niciuna nu a fost, însă, atât de acidă precum ultima. Aici, ultimul iPhone al celor de la Apple este catalogat inferior smartphone-ului iPhone 8 și iPhone 8 Plus.

Publicația a dezvăluit un top al celor mai bune telefoane mobile ale anului 2017. Consumer Reports susține că ediția aniversară nu a făcut o figură bună. În acest top, se pare că iPhone X este surclasat de iPhone 8, dar și de iPhone 8 Plus.

Se pare că cele două smartphone-uri clasate mai sus decât iPhone X au avut un mare plus la capitolul preț. Anduranța a fost și ea un atu. Specialiștii de la Consumer Reports au fost de părere că ultimul model Apple nu este la fel de rezistent ca iPhone 8 sau iPhone 8 Plus.

Nu doar rezistența a fost un atu pentru smartphone-urile clasate pe nivele superioare în top, ci și autonomia. iPhone X a rezistat doar 19,5 ore la utilizare continuă. iPhone 8 Plus a rezistat 21 de ore. Galaxy S8 și Galaxy S8 au întrecut orice așteptare cu o durată de utilizare continuă de 26 de ore.

iPhone X – controverse

Cei de la Consumer Reports spun că puterea de procesare a smartphone-ului iPhone X și iPhone 8 este identică. La capitolul diferențe, au amintit ecranul AMOLED care merge din margine în margine. Eliminarea butonului fizic Home este o altă diferență. Părerea celor de la Consumer Reports este că cei care au achiziționat un iPhone 8 sau 8 Plus au făcut o afacere bună. Tot ei susțin că fanii care au cumpărat ediția aniversară, nu au fost tocmai inspirați.

În ciuda acestei recenzii controversate, fanii Apple par să-și dorească iPhone X mai mult decât alte telefoane Apple. Acest lucru se deduce din faptul că Apple și-a intensificat producția, ca urmare a creșterii cererii pentru acest smartphone.

Sursa: Consumer Reports, Tomsguide.com

Author Puscasu Rodica

More posts by Puscasu Rodica

Lasă un răspuns

© 2016 Glassgsm.ro. | CUI: 32543269 | J33/896/2013