was successfully added to your cart.

Apple

Apple ar putea amâna lansarea smartphone-ului iPhone X

Scris de către 21 septembrie 2017 Niciun comentariu

Planul companiei Apple era să lanseze ediția aniversară în noiembrie. Se pare că ultimele zvonuri vehiculate pun la îndoială acest lucru. Pentru că iPhone X este un smartphone mult mai complex față de ceea ce Apple a conceput până acum, partenerii companiei întâmpină dificultăți în realizarea procesului de fabricație.

Inițial compania Apple a preconizat că ediția aniversară va fi pusă pe linia de producție în luna august. Ulterior, termenul s-a amânat cu o lună, iar acum nici acest termen nu pare să fie respectat. Se pare că procesul de fabricare a celui mai inovativ smartphone Apple necesită procedee complicate. Partenerii companiei au nevoie de mai mult timp pentru ca unitățile să fie perfecte pentru funcționare.

Dacă zvonurile acestea se dovedesc a fi reale, atunci va fi imposibil ca Apple să respecte calendarul lansării. Să nu uităm că promisiunea inițială a fost aceea că iPhone X se va lansa în câteva zeci de țări de pe glob, începând cu data de 3 noiembrie. Printre aceste țări se află și România. Acum, după zvonurile legate de dificultățile de producție, se pare că stocurile inițiale vor fi foarte mici, iar lansarea din data de 3 noiembrie ar putea fi amânată.

 

Conform zvonurilor, cei de la Foxconn au produs în septembrie un număr destul de mic de unitati de iPhone X. Dacă lucrurile stau într-adevăr așa, este foarte posibil ca Apple să nu aibă suficiente unități pentru îndeplinirea cererilor făcute pentru evenimentul lansării. Ca soluție, Apple ar putea exclude o parte din țările pe care le avea pe lista lansării inițiale. Rămâne de văzut dacă și România se va afla printre acestea.

Se pare că apariția ediției aniversare iPhone X nu a afectat doar vânzările smartphone-ului Samsung Galaxy Note 8. Au fost afectate și precomenzile celorlalte modele de iPhone Apple.  68% dintre precomenzile făcute pentru Samsung Galaxy Note 8 au fost anulate după ce iPhone X a fost prezentat oficial. Analiștii sunt de părere că și vânzările modelelor  iPhone 8 și iPhone 8 Plus vor fi afectate de apariția ediției aniversare. Chiar dacă prețul acestuia este mai mare decât în cazul celorlalte două modele, clienții par să prefere inovația tehnologică.

Compania Apple a implementat toate inovațiile tehnologice pe iPhone X.  Se pare că este și primul iPhone Apple cu cele mai multe dificultăți întâmpinate în procesul de producție. Dacă producția în masa va fi demarată abia în octombrie, atunci compania Apple ar putea avea vânzări destul de mici.

Cu siguranță, iPhone X este un telefon care va revoluționa industria telefoanelor mobile. Printre elementele de noutate se numără ecranul fără margini și sistemul de recunoaștere facială. iPhone X va avea două versiuni – 64 de GB și 256 de GB. Versiunea de bază va costa 1.000 de dolari, iar varianta de 256 de GB va costa 1.200 de dolari.

Pentru foarte multe țări, inclusiv România, iPhone X ar fi trebuit să fie disponibil pentru precomandă începând cu data de 27 octombrie. Planul inițial includea și lansarea programată pe 3 noiembrie. Totuși, dacă zvonurile vehiculate în ultima perioadă se vor dovedi a fi reale, atunci evenimentele ar putea fi amânate.

 

Surse: techradar.com, iPhoneitalia.com.

Lasă un răspuns

© 2016 Glassgsm.ro. | CUI: 32543269 | J33/896/2013