was successfully added to your cart.

Apple

iPhone 8 și iPhone 7 – elemente distinctive esențiale  

By 19 septembrie 2017 No Comments

Zvonurile legate de caracteristicile smartphone-ului iPhone 8 au încetat după momentul prezentării… însă acestea au fost înlocuite de controverse. În timp ce unii sunt de părere că iPhone 8 reprezintă o etapă evolutivă esențială în istoria smartphone-urilor Apple, alții nu văd în acest model decât o îmbunătățire aproape nesemnificativă a modelului iPhone 7. Iată câteva diferențe dintre iPhone 7 și iPhone 8:

  • Încărcarea wireless și încărcarea rapidă. Apple a implementat sistemul de încărcare wireless atât pe iPhone 8, cât și pe iPhone 8 Plus, dar și pe ediția aniversară, iPhone X. iPhone 7 nu are această caracteristică. Tot ca element de noutate, există și suport pentru orice fel de încărcătoare wireless Qi. Prețurile încărcătoarelor QI sunt destul de accesibile, iar  iPhone 8 poate fi încărcat wireless la maxim 7.5W. În ceea ce privește încărcarea rapidă, este prima dată când compania Apple implementează această caracteristică.  Față de iPhone 7 care avea sistem de încărcare clasic, este – cu siguranță – o evoluție.  Clienții Apple care își vor achiziționa un iPhone 8 vor trebui să cumpere separat un încărcător special. Acesta realizează în doar 30 de minute, o încărcare de 50%.

 

  • Ecran True Tone. Tot ca element evolutiv, Apple a preluat noul ecran True Tone din tabletele iPad Pro. Astfel, iPhone 8 mai are un avantaj față de iPhone 7. Reglarea luminozității și a culorilor se face automat în cazul  ecranului iPhone 8, în funcție de condițiile exterioare. Și iPhone 7 are o caracteristică similară, Night Shift. Totuși, tehnologia implementată pe iPhone 8 o depășește pe cea folosită pe iPhone 7.                                                                                        
  • Camera. Fără îndoială, camera de pe smartphone-ul iPhone 8 este mai performantă decât cea din iPhone 7. Regăsim aceeași cameră de 12 megapixeli cu deschidere f/1.8, la fel ca iPhone 7. Totuși, iPhone 8 poate să înregistreze filme în format 4K la 60 FPS și slow motion în format 1080 p la 240 FPS. Dincolo de aceste caracteristici, compania Apple a implementat pe iPhone 8 un nou procesor de imagine. În acest mod, calitatea imaginii va fi una superioară față de ceea ce oferă iPhone 7. Paleta de culori este mai naturală, se observă un plus de claritate și luminozitate.                                                                                                                                                                      
  • Chip A11 Bionic. Anul acesta, Apple a dorit să își uimească utilizatorii cu   implementarea noului chip A11. Performanțele acestuia sunt net superioare procesoarelor folosite anterior. Concret, față de iPhone 7, chip-ul A11 este mai performant cu 70%. Diferența va fi notabilă în cazul filmelor, a pozelor sau a jocurilor, dar și în cazul folosirii internetului.

  • Alte diferențe. Compania Apple se poate mândri cu noua carcasă din sticlă folosită pe iPhone 8. Este cea mai rezistentă carcasă folosită vreodată pe un telefon mobil. În ceea ce privește spațiul de stocare, iPhone 8 va avea 64 GB.  Față de iPhone 7, spațiul de stocare s-a dublat. Prețul unui iPhone 8 este cu 50 de dolari mai mare decât iPhone 7. În Europa, diferența de preț dintre cele două modele este de 70 de euro.

Fără îndoială, elementele inovative implementate de compania Apple în iPhone 8 nu se opresc aici. Totuși, specialiștii estimează faptul că vânzările vor fi mult mai mici decât în cazul ediției aniversare – iPhone X.

 

Surse: forbes.com, macrumors.com

 

 

Author Puscasu Rodica

More posts by Puscasu Rodica

Lasă un răspuns

© 2016 Glassgsm.ro. | CUI: 32543269 | J33/896/2013