was successfully added to your cart.

Apple

iPhone X – precomenzi peste așteptările celor de la Apple

By 27 octombrie 2017 No Comments

Fără îndoială, Apple și-a conceput campania de promovare a ediției aniversare iPhone X, astfel încât clienții să-și dorească acest smartphone foarte mult. Cu siguranță, campania a fost un succes. O spun datele culese astăzi din punctele în care s-a dat startul la precomenzi.

iPhone X – stocurile epuizate în timp record

Pentru că solicitările clienților sunt foarte mari, precomenzile plasate vor fi livrate cu mari întârzieri.

Deși se aștepta la un număr mare de cereri, compania  americană a fost surprinsă de multitudinea de fani care au așteptat cu nerăbdare iPhone X și au făcut precomenzi. Înainte de deschiderea precomenzilor, părerile analiștilor erau împărțite. Unii spuneau că vânzările nu vor fi cele așteptate de către Apple, datorită prețului de vânzare al unui iPhone X. Alții susțineau că ediția aniversară va excela și la capitolul vânzări. Din datele de până acum, se pare că iPhone X are toate șansele să fie unul din cele mai bine vândute smartphone-uri ale anului 2017.

Nu au trecut foarte multe ore de la deschiderea precomenzilor. iPhone X este disponibil pentru achiziție din această dimineață. Clienți din 55 de țări din întreaga lume au solicitat ediția aniversară. Cererea de iPhone X a fost atât de mare, încât termenul de livrare va fi și el de 4-5 săptămâni. Cu siguranță, în săptămânile care vor urma, compania Apple va intensifica producția de iPhone X.

 

iPhone X – specificații

Fără îndoială, iPhone X este unul dintre cele mai performante telefoane ale momentului. Apple a ales pentru ediția aniversară mai multe caracteristici care să-i confere unicitate… cel puțin pentru moment. Iată câteva din caracteristicile acestui smartphone:

  • Capacitate: 64 GB și 256 GB
  • Mărime și greutate: lungime: 143,6 mm, lățime: 70,9 mm, grosime: 7,7 mm, greutate: 174 grame
  • Ecran: Ecran Super Retina HD, OLED Multi-Touch, de la o margine la alta, de 5,8 inchi (diagonala). Ecran HDR, rezoluție de 2436×1125 pixeli la 458 ppi, Ecran True Tone, 3D Touch, luminozitate maximă de 625 cd/m2 (tipic), înveliș oleofob anti-amprente, asistență pentru afișaj simultan de limbi și caractere multiple. Colțurile ecranului sunt rotunjite și urmează un design curbat. Ecranul are o diagonală de 5,85 inchi.
  • Este rezistent la stropire, apă și praf.
  • Cip A11 Bionic cu arhitectură pe 64 de biți, cip neural, coprocesor de mișcare M11 încorporat.
  • Zoom optic; zoom digital de până la 10x, modul Portret, stabilizare optică duală a imaginii. Obiectivul are șase elemente, bliț Quad-LED True Tone cu Slow Sync, focalizare automată cu Focus Pixels.
  • Cameră TrueDepth – Cameră de 7 MP, modul Portret, Animoji, înregistrare video HD de 1080p, Retina Flash, Diafragmă ƒ/2,2, HDR automat, Senzor BSI, detectare corporală și facială, stabilizare automată a imaginii, mod rafală, control expunere.
  • Face ID– recunoaștere facială prin intermediul camerei TrueDepth.

Alte specificații ale smartphone-ului iPhone X:

  • Tehnologie wireless Bluetooth 5.0.
  • Busolă digitală.
  • Baterie și alimentare – autonomie mai mare cu până la 2 ore decât iPhone 7, durată de convorbire (wireless): până la 21 de ore. Utilizare internet: până la 12 ore, redare video (wireless): până la 13 ore, redare audio (wireless): până la 60 de ore.
  • Capacitate de încărcare rapidă: până la 50% încărcare în 30 de minute, baterie reîncărcabilă litiu-ion încorporată, încărcare wireless (funcționează cu încărcătoare Qi9), încărcare prin USB la un computer sau adaptor de alimentare.

Cu astfel de caracteristici implementate, dar și cu o intensă promovare, iPhone X nu poate reprezenta decât un imens succes pentru cei de la Apple.

 

Surse: MacRumors, AppleInsider

Author Puscasu Rodica

More posts by Puscasu Rodica

Lasă un răspuns

© 2016 Glassgsm.ro. | CUI: 32543269 | J33/896/2013