was successfully added to your cart.

Samsung

Samsung Galaxy S8 – optimizat cu o funcție preluată de la iPhone 8 Plus

By 18 octombrie 2017 No Comments

Samsung Galaxy S8 este, cu siguranță, un smartphone foarte important pentru compania coreeană. Lansat după eșecul răsunător al smartphone-ului Samsung Galaxy Note 7, S8 a avut vânzări neașteptat de mari. După lansarea din aprilie  2017, Samsung Galaxy S8 s-a vândut cu peste 15% mai bine decât modelul precedent.

Astfel, analiștii sunt de părere că Samsung Galaxy S8 e unul din telefoanele pe care Apple ar trebui să le considere drept o serioasă competiție. Chiar dacă la capitolul vânzări, stau destul de bine, Samsung cercetează diverse strategii pentru a atrage și mai mulți clienți. Recent au fost vehiculate zvonuri potrivit cărora Samsung are intenția de a copia una din funcțiile pe care Apple le-a implementat pe iPhone 8 Plus.

Foarte populară printre utilizatorii de iPhone 8 Plus, funcția Portret pare să-i fi încântat și pe cei de la Samsung. Compania coreeană a decis să preia această funcție și să o implementeze pe Samsung Galaxy S8, în speranța că până la sfârșitul anului, vânzările vor înregistra cote și mai mari.

Funcția Portret a sosit odată cu iPhone 7 Plus, lansat anul trecut, iar acum este disponibilă și pe iPhone 8 Plus. Încă de la lansarea lui iPhone 7 Plus, această funcție a fost optimizată de către cei de la Apple, pentru a fi cât mai aproape de ceea ce își doresc clienții.

Aceeași funcție este regăsită și la modelul Samsung Galaxy Note 8, însă cu îmbunătățiri substanțiale. Astfel, la Note 8 este posibilă ajustarea nivelului de blur care se aplică pe fundalul pozelor. Este o îmbunătățire la care cei de la Apple nu s-au gândit, însă Samsung Galaxy S8 – așa cum relatează zvonurile – ar putea încânta clienții cu o astfel de optimizare.

Totuși, camera implementată pe Samsung Galaxy S8 nu este duală, ci standard.  Așadar, funcția implementată de Samsung este similară funcției Portret, însă nu se ridică la performanțele oferite de iPhone 8 Plus.

Zvonuri vehiculate recent sugerează că cei de la Samsung au descoperit o modalitate de a implementa funcția Portret la Samsung Galaxy S8. Dacă aceasta se va ridica sau nu la așteptările clienților… rămâne de văzut.

Performanțele camerei de pe Samsung Galaxy S8 sunt destul de bune. Totuși, acestea nu surclasează performanțele smartphone-ului iPhone 8 Plus, nici pe cele ale modelului Samsung Galaxy Note 8. Ca strategie de creștere a vânzărilor, implementarea unei astfel de funcții s-ar putea dovedi foarte eficientă.

Aceeași funcție se regăsește și la Google Pixel 2. Cât despre iPhone 8 Plus, acesta a primit foarte multe recenzii pozitive bazate tocmai pe eficiența funcției Portret.  Nici recenziile pentru Samsung Galaxy S8 nu au fost mai prejos. Clienții au fost surprinși de calitatea pozelor făcute cu acest smartphone, iar implementarea funcției Portret va întrece orice așteptare.

Această îmbunătățire va fi efectuată în perioada următoare. Totuși, nu se știe care va fi impactul asupra clienților. O mare parte dintre aceștia așteaptă Samsung Galaxy S9. Modelul anului 2018 se află în plin proces de dezvoltare la Samsung. Cu siguranță, pe lângă funcția Portret, Samsung Galaxy S9 va surprinde și cu alte inovații tehnologice.

 

Sursa: Keyforweb.it

Author Puscasu Rodica

More posts by Puscasu Rodica

Lasă un răspuns

© 2016 Glassgsm.ro. | CUI: 32543269 | J33/896/2013